“Iti amintesti? Mi-ai strivit rasul cu o petala de trandafir si acum nu mai stiu sa rad... Zambeam stinghera umbrelor trecatoare, amintirilor sterse. Au aparut, ca boabele de roua scuturate, lacrimile. Tu le-ai oprit si le-ai mangaiat cu o frunza, cruda ca gandurile tale. N-am mai stiut nici a plange, fiindca lacrimile au ramas cuminti la locul lor, inecand in dor irisii visatori... Si am ramas asa, nici floare, nici frunza, tulpina golasa dar cu spini din loc in loc, mereu iarna, nu vara...”