Ciclicitate

Au trecut cateva luni. Nu chiar multe: 4. E socant cat de repede se pierd amintirile, cat de repede se asterne praful peste ele. Peste alte 4 luni stratul va fi atat de gros incat le va strivi sub el. Din cand in cand va batea vantul, si cate un ciob va iesi la suprafata, aducandu-ne gustul dulce-amarui al trecutului. Apoi va disparea din nou, iar noi vom uita, preocupati sa cream alte si alte amintiri destinate prafului.

Oamenii au memorie scurta. Cel mai bun argument este faptul ca nu invatam niciodata din greselile noastre, le repetam pe aceleasi la nesfarsit. Traim cu impresia ca ne schimbam mereu: de la an la an, de la experienta la experienta. Dar nu. Ramanem aceiasi, singurele care se schimba sunt etapele.

Un recent schimb de replici mi-a amintit de vechiul (si prostul) meu obicei de a ma ascunde dupa deget:
"Ana: da-o naibii B., vorbim de atatia ani, ai ajuns sa stii intr-o mare masura cum sunt. Dupa discutiile alea, ce naiba pot sa vreau de la tine?
B.: paradoxal, dar dupa atatia ani de vorbit… nu poti sa-mi spui ce vrei de la mine."
Nu m-am schimbat. Deloc. Nici acum nu m-as simti in stare sa spun cuiva, oricui, ca lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult este sa am pe cineva al meu. Sa-mi fie alaturi, sa ma ajute sa uit de singuratate.