just another ordinary

Blog falimentar.

Uneori (bine, admit: dese ori) sunt o pampaloaica. Se intampla cand un lucru, o idee, un cuvant imi aminteste de copilarie si de tot ce a insemnat aceasta (locurile, oamenii, cantecele… sentimentele), sau cand vad cate un film care se “incurca” in corzile sensibile (tipic femeiesc, ar spune unii. Dar recunoasteti, macar pentru voi insiva, ca filmele bune nu sunt doar cele psihologice, horror, sau cele preocupate de problemele “moderne”; ba chiar suntem multi cei care nu inghitim genurile acestea.), un film care incearca sa ne aminteasca de un lucru pe care oamenii mari l-au uitat odata cu alte lucruri pe care nu mai stiu sa le faca, striviti sub povara zilei de maine: sa rada, sa traiasca, sa simta. Un lucru numit simplu prietenie.

Filmul caruia i-am facut introducerea de mai sus se numeste Charlotte’s web, un film vechi de 2 ani, pe care eu abia acum l-am vazut. Si pe care multi nu l-ati vazut inca. Asa ca luati o pauza de filme care nu spun nimic si urmariti o lectie de viata. O lectie de viata pe care nu o putem intelege decat prin prisma copiilor care am fost.

It’s not that unusual when everything is beautiful
It’s just another ordinary miracle today
The sky knows when its time to snow
You don’t need to teach a seed to grow
It’s just another ordinary miracle today
Life is like a gift they say
Wrapped up for you everyday
Open up and find a way
To give some of your own
Isn’t it remarkable?
Like every time a raindrop falls
It’s just another ordinary miracle today
Birds in winter have their fling
And always make it home by spring
It’s just another ordinary miracle today
When you wake up everyday
Please don’t throw your dreams away
Hold them close to your heart
Cause we are all a part
Of the ordinary miracle
Ordinary miracle
Do you want to see a miracle?
It seems so exceptional
That things just work out after all
It’s just another ordinary miracle today
The sun comes up and shines so bright
It disappears again at night
It’s just another ordinary miracle today

P.S. Melodia nu are nici o legatura cu numele acestui blog. Sau nu a avut pana in seara aceasta.

In plina campanie electorala, cand cei ce vor sa devina alesii nostrii se bat cu pumnu in piept cum ca ei ar reprezenta schimbarea pentru o intreaga natiune, schimbarile vin tot de la oamenii simpli (ma rog, nu chiar simpli), de la oamenii cu suflet.

In cazul Erikai, fetita de numai 2  ani (neimpliniti inca), diagnosticata cu leucemie limfoblastica acuta, una dintre initiativele pentru strangerea de fonduri a luat-o Cabral, caruia i s-au alaturat cei de la Parazitii, Vita de Vie si Habar pentru un concert caritabil ce se va sustine pe 2 Decembrie in club “Fabrica” din Bucuresti.

P.S. Eu votez cu Cabral!

Chiar daca nu este vorba de lipsa de timp (ba din contra, as putea spune) mi-am neglijat total blogul in ultimele luni (adica de cand m-am mutat), cu mici (foarte mici) exceptii. Si, pentru ca cei 3 readeri pe care ii am (si unul dintre ei nu este mama ) nu simt lipsa acuta a posturilor mele, insemnarea curenta e pentru mine. Si numai pentru mine. Pentru ca’s egoista .

Inspiratia mea nu e neaparat nula, dar se indreapta spre alte proiecte (nu ale mele, desi in ultima vreme ma bate un gand, si da tare, de proiect care implica multe pisici si alte creaturi simpatice… dar deviez de la subiectul care oricum lipseste cu desavarsire pana acum), de unde rezulta ca e o inspiratie oarecum… tehnica(?), putin trasa de par si de cele mai multe ori impinsa de la spate . Iar, daca vreodata va da semne majore de revenire si orientare doar spre acest minunat, unic, uluitor, etc. (NOT!) blog, atunci cred ca va trebui sa fac eforturi uriase sa o inec. Si ca sa inchei in deplina armonie cu randurile de mai sus (sau fara nici o legatura, ilogica sau nu), melodia zilei este urmatoarea:

sau

sau…

LA. Pentru ca audio playerul are un bug inca nedepistat de subsemnata, muzicile de mai sus sunt, in ordine:

• Garry Schyman – Praan
• Phoenix – Numai una
• Matchbox 20 – Mad season

Am inceput, oficial, sa imi caut un job. Cum perioada este una dintre cele mai “potrivite” (sfarsitul anului, sarbatori, etc.), ma declar norocoasa pentru mana de ajutor nesperata (primita via hi5), intinsa de un bun samaritean (si intuitiv, as adauga): Pacat ca nu mai locuiesc in Galati si nici model (propriu-zis sau pentru cineva/ceva anume) nu sunt si nici nu am fost, pentru ca oferta este cel putin rezonabila, in concordanta cu pretentiile mele privitoare la un eventual job: bine platit, colectiv tanar si locatie frumos amenajata. Damn! Cred ca trebuie sa cumpar ziarul in continuare.

One of my favorites